Curs Gendai Reiki Pitesti

Data inceperii:
Pe 3 iunie, 2017 - 16 decembrie, 2017
la ora 10:00


La ce sa fii atent cand alegi participarea la Curs Reiki Constanta

Curs Reiki Constanta prin Reiki Do, este o intalnire practica, relaxata, lipsita de formalisme si dezbateri, idei religioase, manipulare, ezoterisme, mistere, etc.

Primirea abilitatii Reiki si a stiintei de a lucra cu ea nu este doar un „serviciu”asigurat de un „facilitator” sau „maestro”. Reiki nu se transmite precum lumina de pasti, preluat de la oricine.

De aceea este important ca cine iti preda, in primul rand sa reflecte avantajele energiei vitale pe sine.

Cei ajunsi „maestrii” in urma unui simplu curs (facut si asta cine stie pe unde), predau energia vitala Reiki, in timp ce ei:

  • arata imbatraniti precum „bunica
  • sunt prabusiti atat cu corpul cat si cu psihicul
  • neputinciosi, cu mainile ridicate in rugaciune, invatandu-i si pe altii neputinta in Reiki
  • mai bolnavi decat pacientii lor
  • lipsiti de vitalitate, conditie fizica
  • doar o imagine de marketing si nimic altceva

Cei cu o educatie deficitara, vor interpreta cele ce urmeaza drept orgoliu personal. In schimb, pentru a-i evita pe cei ce aduc un deserviciu Reiki, este important sa-l cunosti pe cel ce-si asuma un curs complet de Reiki.

Cine este Alexandru Simionescu – Profesorul tau Reiki Do

Instructorul de curs Reiki, in varsta de 50 de ani, este:

  • terapeut in corpul terapeutilor din Romania
  • profesor Reiki conform scolii japoneze de Reiki; Scoala liniei de initiere Sensei Usui – Chiujiro Hayashi – Chiyoko Yamaguchi – Hyakuten Inamoto – Alexandru Simionescu => a studiat antrenamentul energetic ce se reflecta in primul rand pe propriul corp si in viata activa, sportiva
  • Sensei 2 Dan – Japan Karate Federation, sportiv activ, component al lotului national de stil
  • Antrenor sportiv => studiaza antrenamentul fizic, ce de asemenea se reflecta in performantele sale fizice

Aceasta inseamna ca vei primi energia curata de la cineva ce stie cum sa obtina rezultate concrete in viata reala, materiala, de zi cu zi.

curs reiki constanta

Ce obtii la Curs Gendai Reiki Pitesti

Interacţiunea ta conştientă cu Reiki presupune conectarea cu energiile benefice ale universului. Vei urmări obţinerea unei stări interioare de armonie şi de bine. Acesta este şi scopul participarii la Curs Gendai Reiki Pitesti.

La Curs Gendai Reiki Pitesti, starea internă este asociata unui „buton de radio”. Manevrându-l, vei trece prin gama de frecvenţe (stări diverse) până o găsesti pe cea potrivită. La curs vei afla cum poti face asta.

In urma acordajului de la Curs Gendai Reiki Pitesti vei primi „butonul de radio („conectarea cu Reiki) şi starea interioara asociată.

Cu ajutorul conexiunii la Reiki, vei reuşi să modifici in timp si structura materială a corpului. Deci vei obtine o stare Reiki si o structura fizică a corpului modificata in timp, capabilă să susţină la rândul ei un sistem energetic de nivel superior. Vei incepe astfel o evolutie in trepte:

Corpul va sustine o energie superioara, ce va sustine la randul ei o noua structura materiala

Cursul Reiki Do are ca scop acordarea fiecărui practicant în parte la frecvenţa benefică Reiki

Pe langa abilitatea de conectare la Reiki, Curs Gendai Reiki Pitesti îţi va furniza instrumentele teoretice şi mentale care să te ajute să lucrezi cu stările tale interne pentru atingerea unui stil de viaţă sănătos.

Vei invata sa:

  • accesezi în orice moment energia Reiki si doar Reiki; aici linia de initiere energetica a Instructorului garanteaza aceasta calitate
  • mentii starea corespunzatoare Reiki permanent, pentru a nu „cadea” din frecventa energetica; asta iti va oferi independenta in eliminarea stresului, dizarmoniilor, depresiilor, calitatea terapiilor, armonizarilor cu Reiki a corpului fizic, etc
  • cum sa faci o terapie (autotratament, terapie cu pacient fata in fata, la distanta) corecta, completa si eficienta, inca din timpul cursului; vei deveni un terapeut eficient in abilitati si cunostinte pentru terapie fizica, mentala, emotionala, spirituala
  • cum sa lucrezi cu mentalul pentru a nu te lasa „tras” în alte stări (dezechilibre energetice); oare cum sa faci pentru a nu te „mai pune jos” orice claxon
  • cum sa te dezvolti personal si spiritual; vei sti unde trebuie sa ajungi si cum

Te poti inscrie la Curs Gendai Reiki Pitesti acum

Acum stii ca participand la acest Curs Gendai Reiki Pitesti, ai sa primesti Reiki si ai sa inveti cum poti sa-ti atingi scopul prin aceasta metoda: stare interioara si fizica comparabila cu cea din copilarie. 🙂

Poti aplica acum pentru Curs Gendai Reiki Pitesti din data mentionata si vei primi datele necesare participarii la curs. Te rog sa cauti email-ul primit in urma inscrierii tale, in INBOX sau in SPAM.

Taxa de participare: 600 lei.

Te astept cu drag la Curs Gendai Reiki Pitesti!

Tocmai ma intorc de la cursul la care am participat astazi si ieri. Sunt aceeasi persoana ca ieri dar cu totul alt OM.
Ticu Olariu

Rezerva un loc:

600,00 €


Fii sociabil, trimite mai departe!

shares